De mii de ani bogații planetei, indiferent de regiune geografică sau epocă istorică încearcă cu mai mult sau mai puțin succes să îi determine pe săraci să nu mănânce carne.
Acum câteva sute de ani erai pedepsit dacă vânai în pădurea regelui sau pescuiai în apele boierului. Nu făceau asta din cauza colesterolului sau a încălzirii globale.
Era o metodă de a controla masele. Un subnutrit e mai supus și mai ușor de controlat. Pentru a supraviețui cu legume și cereale țăranii munceau de dimineața până seara. Nu aveau timp și energie să se revolte, decât foarte rar, când ajungeau la limita supraviețuirii.
Acum nu ne mai pot biciui și încearcă să ne prostească cu „studii”, „cercetare științifică” și „specialiști”. Încearcă prin toate mijloacele pe care le au la îndemână să ne facă să ne simțim vinovați că existăm, în timp ce ei se plimbă cu avioane private, au mașini de lux și iahturi care poluează într-o zi mai mult decât o face un om obișnuit într-o viață.
Ne îngrozesc cu scenarii apocaliptice despre schimbarea climei, se fac campanii de marketing, se plătesc articole de presă, documentare propagandistice, totul cu un singur scop: să renunțăm la carne și să mâncăm furaje.
Dieta EAT-Lancet
Jurnalul medical The Lancet, a publicat în 17 Ianuarie 2019 un raport scris de 37 de „specialiști” din 16 țări. Scopul lui? Găsirea unei diete sănătoase și sustenabile pentru întreaga planetă. Cercetarea a fost finanțată masiv de fundația EAT, înființată de multimiliardara norvegiană Gunhild Stordalen. După 3 ani de documentare au lansat cu surle și trâmbițe minunatul raport cu recomandări nutriționale.
Iată mai jos tabelul cu dieta EAT Lancet:
Cum arată în farfurie?
În viziunea lor, e în regulă să consumi 31 de grame de zahăr adăugat și 40 de grame de uleiuri vegetale, dar e suficient să mănânci 7 grame de carne de vită și un sfert de ou pe zi. Unt? Zero! În rest? Multe cereale, soia, leguminoase, fructe, legume.
Ai reținut? 7 grame de carne roșie pe zi. Atât ai voie.
Dieta recomandată e incompletă din punct de vedere nutrițional, cu mari carențe de micro-nutrienți (vitamine și minerale esențiale pentru o viață sănătoasă: B12, D3, Vitamina A, fier, calciu, K2, zinc etc.). E rețeta pentru diabet de tip 2, sarcopenie, osteoporoză și multe alte afecțiuni.
Poți supraviețui cu un astfel de regim alimentar? Bineînțeles! Ești în cea mai bună formă fizică și psihică? Nici vorbă! Un om mai înțelept decât mine a scris la un moment dat:
Omul sănătos nu e rentabil. Omul mort nu e rentabil. Între cele două extreme se află PROFITUL.
Pentru mai multe detalii despre deficiențele acestei diete citește The EAT Lancet diet is nutritionally deficient
Întrebați dacă ei țin această dietă, experții au recunoscut că nu. Dar e bună pentru noi toți. Acest tip de recomandări au declanșat epidemia de obezitate și boli metabolice în întreaga lume în ultimii 50 de ani.
E o rețetă care nu funcționează. Nu e nici sustenabilă, nici sănătoasă, nu salvează planeta și nu folosește decât celor care fac bani din agricultura intensivă, industria alimentelor procesate și industria farmaceutică.
Cine susține acest proiect? Dacă scotocești bine pe site-ul Fundației EAT găsești următoarea lista de „colaboratori”:
Nu te simți mai bine când știi că Pepsi, Danone, Kellogs, Nestle și Bayer (care a cumpărat Monsanto) se îngrijesc de sănătatea și bunăstarea ta?
Gunhild Stordalen, este multimiliardară și este adepta unui stil de viață vegan. Își folosește banii pentru a promova o ideologie și a ne convinge să mâncăm nutreț pentru că vrea să salveze planeta. Asta n-o împiedică să călătorească cu avionul personal și să facă multe vacanțe în locuri exotice. Faptul că mâncăm noi carne o deranjează.
Chiar și soțul ei care îi finanțează mofturile, râde de absurditatea ideilor pe care le promovează și face glume pe Instagram. Aceștia sunt oamenii care vor să își cumpere liniștea sufletească „salvând planeta”.
Despre ipocrizie: Globe-trotting billionaire behind campaign to save planet accused of blatant hypocrisy
Veganismul e la modă. Una după alta, vedetele se declară cu mare tam-tam vegane, influențând milioane de oameni care le consideră modele de urmat. Când renunță la veganism din cauza deficiențelor nutriționale, nu mai fac vâlvă. Ellen DeGeneres a recunoscut după patru ani că a început să mănânce pește „fără niciun motiv”.
Dacă vedetele care au milioane de dolari, acces la cei mai buni bucătari și nutriționiști, la alimente de cea mai bună calitate și suplimente la care noi nici nu visăm, nu pot ține o dietă vegană pe termen lung fără să se confrunte cu probleme de sănătate, ce șansă are un om de rând? Îți spun eu: niciuna!
Din păcate recomandările EAT Lancet nu se rezumă doar la un plan nutrițional. Ei recomandă luarea de măsuri pentru a obliga oamenii să adopte o astfel de dietă (legi, taxe, amenzi, subvenții):
Niciun om normal care știe ce înseamnă alimentație sănătoasă nu va renunța de bunăvoie la sănătatea lui și a familiei pentru a îngrășa conturile marilor companii alimentare și a satisface mofturile miliardarilor. Vor încerca să ne convingă, apoi să ne constrângă. Depinde de noi dacă vor reuși sau nu.
#yes2meat
Citește mai mult:
- Știi cum îți influențează zahărul frumusețea pielii?
- Stil de viață LCHF: Cât de scump e să mănânci sănătos?
- Nimănui nu-i pasă de sănătatea ta