Ulei natural antirid

ulei natural antirid sticlă cu pipetă

Îți amintești de șocul pe care l-ai trăit în momentul în care ai observat un rid de expresie pe față, de panica pe care ai simți-o când ai realizat că procesul de îmbătrânire este ireversibil și ne afectează pe toți?

Dacă nu ai trecut prin aceste momente, te poți considera norocoasă, dar nu trebuie să uiți că acel moment va veni și pentru tine mai repede sau mai târziu. De aceea trebuie să fii pregătită.

Piața produselor cosmetice este saturată de creme și loțiuni prezentate ca fiind poțiunile miraculoase care pot șterge efectele îmbătrânirii tenului, care pot face ca ridurile să dispară ca prin minune.

Bineînțeles că ele sunt mult mai scumpe decât cele care se adresează vârstelor mai tinere, deoarece producătorii se folosesc de teama care ne cuprinde atunci când observăm primele riduri în oglindă.

Mai trebuie să știi că nicio cremă nu poate șterge 100% ridurile pe care deja le ai, chiar dacă multe reclame promit asta. În cel mai bun caz reușesc să le astupe și să pară că au dispărut. După ce te demachiezi ele sunt din nou vizibile.

Suntem dispuse să plătim oricât pentru a amâna apariția sau adâncirea ridurilor pe care deja le avem. Pe asta se bazează și industria cosmetică.

Nu poți opri timpul dar poți face tot ce îți stă în putință să îmbătrânești frumos. Soluția naturală pe care ți-o ofer azi este un amestec de uleiuri care nu șterg ridurile, dar hrănesc, protejează și ajută la păstrarea fermității pielii. 

Rețeta ulei natural antirid

Uleiuri esențiale:

  • 6 picături de ulei esențial de geraniu – tonic, cicatrizant, astringent, promovează regenerarea celulară
  • 8 picături de ulei esențial de tămâie – păstrează sănătatea celulelor, elimină petele cauzate de soare, tonifică pielea, atenuează ridurile fine și cicatricile
  • 6 picături de ulei esențial de lemn de trandafir – stimulant, tonifiant, antiage, rejuvenant, revitalizant, astringent, antibacterian, antifungic

Uleiuri purtătoare:

  • 20 ml de ulei de sâmburi de măceșe – regenerează țesuturile, elimina ridurile fine, ideal pentru tenul matur
  • 40 ml de ulei de alune de pădure – emolient, se absoarbe ușor în piele, reglează producția de sebum
  • 20 ml de ulei de primulă (Luminița de seară) – reduce riscul formării comedoanelor, hrănește pielea și împiedică uscarea ei

Amestecă întâi uleiurile esențiale și apoi adaugă celelalte uleiuri.

Utilizare

  1. Folosește-l singur dimineața și seara pe față și gât, pe pielea curată și puțin umedă. Masează ușor până când se absoarbe în totalitate.
  2. Utilizează-l dimineața și/sau seara ca ultim pas al ritualului de îngrijire după toner, ser, tratament și cremă.

Sfaturi complementare

Cea mai eficientă cremă împotriva îmbătrânirii premature este crema de protecție solară. Razele UVA pătrund în dermă și distrug colagenul și elastina. Chiar dacă vitamina D este extrem de importantă pentru frumusețe și sănătate, expune la soare alte parți ale corpului pentru a o produce. Protejează-ți fața, gâtul și decolteul.

O piele frumoasă și sănătoasă se menține prin alimentație. Nu contează cu ce te ungi pe față dacă dieta ta e lipsită de nutrienții care clădesc și întrețin pielea. Dacă vrei să citești mai mult despre acest subiect îți recomand articolul Hrănește-ți pielea: 5 alimente ideale pentru frumusețe și sănătate.

Există și active cosmetice care, utilizate corect și cu rigurozitate pot îmbunătăți calitatea pielii, îi pot reda suplețea, pot estompa ridurile și pot stimula producția de colagen. Multe sunt disponibile doar pe bază de rețetă de la medicul dermatolog sau se găsesc greu. 

Pentru construirea un regim antirid eficient e nevoie de multă documentare, multe experimente și multă răbdare. Unele active pot irita pielea și, folosite necorespunzător, pot agrava problemele tenului.

Precauții

  • folosește recipiente închise la culoare pentru a păstra uleiurile naturale
  • alege doar uleiuri 100% naturale, presate la rece și organice care sunt special produse pentru uz cosmetic sau alimentar
  • fă un test de toleranță înainte de a aplica orice ulei esențial pe față. Chiar dacă sunt naturale, pot fi uneori, iritante pentru tenul sensibil.

Fii cu un pas înaintea timpului și pregătește-ți pielea pentru perioada maturității. Vei observa că semnele îmbătrânirii pot fi întârziate și te poți bucura mai mulți ani de frumusețe și prospețime.

Citește mai mult:

Explorează mai departe:

2 comentarii

  1. Nu e niciodata prea tarziu sa introduci elemente naturale in ingrijirea pielii. Trebuie doar sa fii realista si sa intelegi ca ridurile deja existente nu vor disparea indiferent de ceea ce folosesti.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *