Mască pentru ten cu dovleac ✽ Hrănește, hidratează, repară

mască ten dovleac anti-aging anti acnee

Află de ce o mască pentru ten cu dovleac și condimente picante este exact tratamentul de care pielea ta are nevoie în acest anotimp. Dovleacul este nu numai delicios, ci și incredibil de benefic pentru îngrijirea tenului. Îți poate ajuta pielea să devină moale, netedă și catifelată.

Dovleacul ajută la repararea daunelor provocate de lunile fierbinți de vară: piele uscată, pori înfundați, pete pigmentare, culoare neuniformă etc.

Enzimele din dovleac conțin acizi alfa-hidroxi naturali (AHA). Aceștia ajută la îndepărtarea celulelor moarte, accelerează reînnoirea celulară și păstrează un nivel optim de hidratare. Ajută la reducerea aspectului liniilor fine și al ridurilor.

Proprietățile exfoliante ale AHA mențin porii curați, făcându-i să pară mai mici și previn apariția coșurilor și a punctelor negre.

Zincul ajută la prevenirea apariției leziunilor acneice și la accelerarea capacității de vindecare a pielii. Vitamina E combate inflamația, reduce dimensiunea porilor și controlează producția excesivă de sebum.

Beta-carotenul reduce nivelul de stres oxidativ prin eliminarea radicalilor liberi și prin prevenirea peroxidării lipidelor. În straturile vii ale epidermei β-carotenul este transformat în retinol și retinil esteri și are capacitatea de a crește ritmul regenerării și reînnoirii celulare.

Beta-carotenul are și proprietăți de albire a pielii, deoarece inhibă producția de melanină prin blocarea activității tirozinazei, enzima responsabilă de sinteza melaninei.

Luteina și zeaxantina stimulează genele responsabile cu biosinteza acidului hialuronic (HA). HA îmbunătățește elasticitatea și hidratarea pielii, făcând-o mai suplă și mai radiantă.

🌟 Ingrediente mască cu dovleac:

mască ten dovleac smântână condimente

  • 100 g dovleac curățat, tăiat cubulețe
  • 1 lingură de smântână grasă (dulce sau fermentată). Vitamina E și carotenoizii sunt compuși liposolubili și au nevoie de grăsime pentru a le crește biodisponibilitatea și absorbția.
  • 1 linguriță de miere crudă. Mierea este calmantă, hidratantă, antirid, antioxidantă, antiseptică, antibacteriană, antifungică, cicatrizantă etc.
  • 1/4 linguriță de amestec de condimente pentru plăcintă cu dovleac (pumpkin spice)

Scorțișoara are proprietăți antimicrobiene și antiinflamatorii care pot combate acneea. Scade producția de sebum și reduce roșeața.

Nucșoara este un astringent natural, are proprietăți curative care vindecă cicatricile și ajută la uniformizarea tonului pielii. Ghimbirul tonifică pielea, crește circulația și are proprietăți antiseptice.

Ienibaharul și cuișoarele sunt antiinflamatorii, antifungice și antibacteriene. Omoară bacteriile și ciupercile care provoacă acneea, împiedicând apariția coșurilor.

Dacă nu găsești condimente pentru plăcintă cu dovleac în magazine, fă-ți singură un amestec din părți egale de scorțișoară, nucșoară, ghimbir, ienibahar și cuișoare. Nu trebuie să le folosești pe toate. Unul sau două condimente pot fi suficiente.

🌟 Instrucțiuni:

mască ten

Gătește dovleacul la aburi sau în cuptor și lasă-l să se răcească. Pasează-l împreună cu restul ingredientelor până când obții o pastă fină. Aplică masca pe tenul curat și uscat și las-o să acționeze 20-30 de minute. Curăță apoi temeinic cu apă călduță.

Dacă după îndepărtarea măștii pielea ta mai păstrează o ușoară nuanță gălbuie, utilizează metoda de curățare a tenului cu uleiuri sau o apă micelară pentru a îndepărta pigmentul rămas.

Cu beneficii care variază de la creșterea nivelului de hidratare, la uniformizarea culorii pielii, masca pentru ten cu dovleac și condimente este exact tratamentul de care pielea ta are nevoie în această perioadă.

Avertisment

avertisment

Nu folosi mirodenii pe față dacă pielea ta este sensibilă. Testează pe o zonă mică înainte de a le încorpora în rutina de îngrijire. Masca de dovleac este foarte benefică și fără ele.

💳 Lista de cumpărături:

Miere crudă
Miere de Manuka
Nucșoară Măcinată 50g SOLARIS
Scorțișoară Ceylon Pulbere Ecologică/Bio 60g NIAVIS

📖 Citește mai mult:

Explorează mai departe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *