5 Sfaturi simple care te ajută să ții orice dietă

Vrei să ții o dietă însă ți-e teamă că pe parcursul drumului o vei abandona așa cum ai mai făcut-o? Ți-e groază să faci o schimbare majoră pentru că nu ești sigură că poți urma cu strictețe toate regulile?

Nu dispera și nu te lăsa bătută așa de ușor. Fie că ți-e teamă să începi o dietă sau ești pe punctul de a renunța la una, există soluții care să te susțină în demersul tău. Indiferent în ce situație te găsești, am pentru tine câteva sfaturi simple care te pot ajuta să duci la capăt ceea ce ți-ai propus în materie de dietă.

Definește-ți clar motivația

Înainte să începi o dietă întreabă-te sincer de ce o faci. Pare o întrebare banală, însă te ajută să înțelegi de ce îți dorești să urmezi acea dietă. Răspunsul imediat este: „Vreau să slăbesc x kg”. Mergi mai departe și întreabă-te din nou de ce vrei să slăbești. Răspunsul la cea de-a doua întrebare e cheia motivației tale.

Motivele pot fi de două feluri: frivole sau serioase. Dacă vrei să slăbești pentru a o face invidioasă pe o colegă de serviciu, șansele să renunți sunt mari. Dacă, în schimb, vrei să slăbești pentru a fi mai sănătoasă și mai activă, pentru a face tot posibilul să nu ajungi o povară pentru cei dragi, șansele să te ții de dietă sunt mult mai mari.

Așadar, caută în interiorul tău răspunsul la întrebarea „De ce?”, ca să găsești resorturile care să te ajute să mergi mai departe. De fiecare dată când ai îndoieli sau când ți-e greu să faci față tentațiilor, amintește-ți de ce faci ceea ce faci. Cu cât e mai puternică motivația, cu atât mai ușor îți este să mergi mai departe.

Dieta motivatie silueta nutritie

Înțelege ce se întâmplă cu corpul tău

Nu copia pur și simplu o dietă fără să înțelegi de ce și cum funcționează. Informează-te asupra mecanismelor pe care le declanșează în corpul tău și asupra consecințelor. Ia în considerare toate aspectele, de la beneficii, la efecte secundare nedorite.

Citește cărți, bloguri, articole, caută oameni care au mai făcut ceea ce vrei să faci. Învață din experiențele lor și astfel vei fi pregătită să faci față cerințelor.

Dacă ai posibilitatea, vorbește cu un medic bun despre dieta pe care vrei să o urmezi ca să te asiguri că nu îți pui în pericol sănătatea. Asta dacă ai norocul să dai peste un medic deschis la minte care cunoaște câte ceva despre nutriție.

Dacă știi ce faci ești mult mai motivată să urmezi niște reguli decât dacă habar nu ai cu ce se mănâncă. Și în ceea ce privește alimentația cunoașterea este putere.

Simplifică regulile

Multe diete vin cu planuri alimentare complexe, zeci de rețete și reguli. Nu e nevoie să le încerci pe toate. Stabilește de la început ce și cum vei mânca. Alege maxim 10 meniuri și rotește-le pe tot parcursul dietei.

Nu te complica inutil cu rețete exotice și ingrediente pe care nu le cunoști. Cu cât e mai simplu să îți pregătești mâncarea, cu atât îți va fi mai ușor să te ții de dietă.

Adaptează dieta la nevoile tale

Dacă o cură de slăbire funcționează pentru o prietenă asta nu înseamnă că va funcționa la fel de bine și pentru tine. Dacă era așa simplu, ar fi existat o singură dietă ideală pentru toți. Nu e cazul.

Suntem diferiți și de aceea trebuie să adaptăm dieta la fiziologia noastră, la stilul nostru de viață, la gusturile fiecăreia dintre noi. Dacă nu îți place varza, crede-mă că îți va fi foarte greu să mănânci o luna supă de varză.

Alege o dietă care să fie cel mai aproape de gusturile tale, nu una care îți promite că slăbești 10 kg în 3 zile.

Trișează inteligent

Unele diete au reguli draconice, foarte greu de urmat pe termen lung. Ca să poți face față, dă-ți voie să calci strâmb din când în când. Nu e un capăt de lume dacă uneori mănânci ceva ce este interzis.

Important este să îți stabilești de la început regulile. Fie că e o dată pe săptămână sau o dată pe lună, respectă această regulă cu strictețe și limitează-te la ziua respectivă.

Unii numesc această zi ziua de trișat și se îndoapă până la refuz cu mizerii ieftine. Pentru mine cuvântul a trișa are o conotație negativă și implică o greșeală urmată de regret. Imaginează-ți cum ar fi ca o zi pe săptămână să îți înșeli partenerul și apoi a doua zi să te întorci la el. Nu te-ai simți vinovată?

În loc să trișezi, mai bine te răsfeți. Decât să mănânci un lighean de macaroane făcute de tine, îmbracă-te frumos și invită-ți partenerul sau pe cea mai bună prietenă la cină într-un restaurant cu specific italian. Savurează un bol de paste preparate perfect și asortează-le cu un pahar de vin bun.

În ziua ta de răsfăț, bucură-te de cele mai rafinate alimente. Dacă îți place înghețata, mănâncă cea mai bună înghețată pe care ți-o permiți, chiar dacă mănânci mai puțin. În acest fel îți va fi mai ușor să reiei dieta a doua zi. Știi că peste o săptămână, două sau o lună, în funcție de programul pe care ți-l stabilești, te vei premia din nou pentru efortul pe care îl faci in restul zilelor.

Pe tine ce trucuri te ajută să ții o dietă?

Citește mai mult:

Explorează mai departe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *