Supa de oase cu unt și ulei de cocos ✽ Nutriție la nivel superior

supă de oase bulletproof cu unt și ulei de cocos

Supa de oase nu mai e la modă. Trăim în epoca alimentelor minune și a ingredientelor magice descoperite în colțuri îndepărtate ale lumii. Plătim sume exorbitante pentru câteva grame de pudră despre care se spune că face miracole pentru sănătate. Cumpărăm creme ale căror producători susțin că repară, întineresc și netezesc pielea pentru că sunt ultimele descoperiri științifice în domeniu.

În tot acest timp, ignorăm un superaliment pe care oamenii l-au folosit de generații pentru a se hrăni și vindeca, un superaliment care chiar funcționează: supa de oase. Poate că ți se pare un remediu demodat, însă tocmai vechimea lui îi demonstrează eficacitatea.

Supa de oase este la îndemâna tuturor, e ușor de preparat și este foarte prietenoasă cu bugetul tău. Are atât de multe beneficii pentru sănătate și frumusețe, încât nu trebuie să lipsească din alimentația ta, indiferent de tipul de dietă pe care l-ai ales.

Bogată în vitamine și minerale, supa de oase este cea mai bună sursă naturală de colagen, un element indispensabil pentru sănătatea și frumusețea pielii tale. Despre colagen și frumusețe poți citi mai multe în articolul Gelatina – Secretul tinereții fără bătrânețe și al sănătății optime.

Supa de oase are puține calorii și un munte de nutrienți atunci când este gătită corespunzător. Chiar dacă trăim in „epoca vitezei”, unele lucruri trebuie făcute pe îndelete. Am trecut și eu prin faza în care credeam că o supă bună se face în câteva minute din cuburi sau prafuri.

Din fericire pentru sănătatea mea, acum fac supă din oase, cu mirodenii și uneori cu legume. Chiar dacă folosesc oala sub presiune, durata de fierbere este de 3-4 ore.

Dacă ai nevoie de o rețetă detaliată, o găsești aici: Supă de oase.

Supa de oase „Bulletproof”

ceașcă supă de oase bulletproof

Poți consuma supa ca atare, dar dacă vrei să o duci la un nivel superior, îi poți adăuga câteva ingrediente care îi îmbogățesc profilul nutrițional. 

În stilul de viață low-carb sau keto, cafeaua „bulletproof” este foarte populară pentru că înlocuiește cu succes micul dejun. Există multe variațiuni ale rețetei, însă ideea de bază e să adaugi o lingură de unt și o lingură de ulei de cocos în cafea și să folosești un blender pentru a obține o băutură fină și omogenă.

O variantă a rețetei găsești aici: Cafea bulletproof.

Eu prefer să beau cafeaua preparată la rece. Voiam să mă bucur din când în când de o băutură cremoasă și hrănitoare care să nu fie dulce. Așa am descoperit combinația între supa de oase, unt și ulei de cocos. Rezultatul a fost mult peste așteptările mele.

Ai nevoie de:

  • 400 ml de supă de oase concentrată
  • 1 lingură de unt 82% grăsime
  • 1 lingura de ulei de cocos presat la rece
  • (opțional) turmeric, scorțișoară, boia iute, piper, sare, pudră de curry, etc.

Încălzești supa, îi adaugi untul și uleiul de cocos și folosești un blender sau un mixer pentru a omogeniza ingredientele. Eu prefer un mixer vertical. Nu îți rămâne decât să savurezi o băutură minunată, hrănitoare și sănătoasă.

Poate înlocui cu succes o masă, poate fi plusul de energie de care ai nevoie până la următoarea, sau te poate ajuta să ții mai ușor postul intermitent.

Dacă supa ta este deja grasă, nu mai e nevoie să îi adaugi grăsime suplimentară. O condimentezi după preferințe și folosești mixerul vertical sau blender-ul pentru a o omogeniza.

Un strat de grăsime plutind în ceașcă nu este tocmai apetisant. Grăsimea omogenizată în supă îi conferă un gust excelent și o finețe deosebită. O transformă instant dintr-o băutură banală în una gourmet.

Poftă bună!

Citește mai mult:

 

Explorează mai departe:

2 comentarii

  1. GABRIELA MODREANU spune:

    Cum calculez macronutrientii pentru supa de oase in dieta keto?Multumesc

    1. Supa conține foarte puțini macronutrienți pe 100 g. Valorile pot varia între 1-3 g grăsime, 2-4 g proteine și 0-1 g carbohidrați. Insignifiant. Din aceste motive poate fi consumată în timpul postului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *