Vara e anotimpul în care petrecem foarte mult timp în aer liber bucurându-ne de soare. Trebuie însă să știi că în lunile de vară scalpul tău are nevoie de îngrijire specială.
Temperaturile ridicate provoacă transpirația scalpului, iar combinația dintre căldură și umiditate creează un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și ciupercilor. În timp ele provoacă mâncărimi, mătreață, uscare excesivă și chiar căderea părului.
În același timp, soarele îți usucă podoabă capilară, iar firul de păr devine mai fragil și mai predispus la rupere.
Pentru a preveni sau trata aceste probleme, există o soluție naturală, simplă și ușor de aplicat: masca pentru scalp și păr cu iaurt și oțet de mere.
Mască pentru scalp și păr cu iaurt și oțet de mere
De ce funcționează?
Iaurtul:
E bogat în acid lactic, are proprietăți antibacteriene și antifungice, calmează scalpul iritat, îl răcorește și reduce mâncărimile.
Stimulează creșterea părului și luptă împotriva mătreții. Curăță natural și păstrează foliculii scalpului sănătoși. Proteinele din iaurt hrănesc părul, întărindu-i structura și făcându-l mai rezistent.
Oțetul de mere:
Omoară bacteriile responsabile pentru apariția mătreții, îndepărtează reziduurile rămase în urmă utilizării produselor de styling, calmează mâncărimile și ajută la echilibrarea pH-ului la nivelul scalpului.
Este un balsam natural care ajută la descurcarea părului. Îl face moale și mătăsos redându-i elasticitatea.
Ingrediente mască cu iaurt și oțet de mere
- 5 linguri de iaurt natural (alege o variantă mai consistentă și cu conținut ridicat de grăsime)
- 1 lingură de oțet de mere ( caută unul nepasteurizat și nefiltrat)
- (opțional) câteva picături de ulei esențial de lavandă (pentru a masca mirosul de iaurt și oțet, care nu este tocmai cel mai îmbietor)
Amestecă foarte bine ingredientele într-un bol și aplică masca pe părul ușor umezit. Masează bine scalpul și apoi întinde compoziția rămasă de la rădăcină până la vârfuri.
Acoperă părul cu o cască de duș și așteaptă 20-30 de minute.
Clătește părul cu apă călduță și aplică un balsam dacă ți se pare că mirosul măștii persistă. La final clătește-te cu apă mai rece și lasă părul să se usuce natural.
Vei fi surprinsă de cât de moale, mătăsos și strălucitor va fi părul tău după acest tratament.
Folosește această mască o dată pe săptămână dacă ai probleme cu mâncărimea scalpului ori cu mătreața, sau o dată la două săptămâni pentru hrănirea și regenerarea părului și pentru a-ți ajută scalpul să rămână curat și sănătos.
Bineînțeles că o poți folosi oricând în timpul anului dacă ai nevoie. Eu o folosesc doar vara, însă asta nu înseamnă că tu trebuie să faci la fel.
Precauții
- dacă nu ai mai folosit iaurt sau oțet în tratamentele cosmetice fă un test înainte de aplicarea măștii pe întregul scalp
- oțetul de mere poate da o senzație de înțepătură ușoară; dacă crezi că nu o poți suporta, clătește imediat și data viitoare folosește mai puțin;
- pentru că mirosul poate să persiste mai mult, asigură-te că folosești masca într-o zi în care nu trebuie să ieși din casă și ai timp să îți usuci părul 100%
Bucură-te de vară și de soare cu un scalp sănătos și un păr mătăsos!
Citește mai mult:
3 comentarii
Poti adauga daca vrei, dar eu l-as folosi mai degraba separat. De exemplu, as utiliza uleiul de argan pentru un masaj al scalpului inainte de spalare si cateva picaturi aplicate pe toata lungimea parului dupa spalare, pe parul umed. Retetele naturale nu sunt stricte si pot fi adaptate in functie de preferintele fiecareia dintre noi.
Pe langa ingredientele de mai sus cred ca merge adaugat uleiul de argan pentru calitatea pe care o confera parului, regenerare si stralucire.
Trebuie sa incerc si eu