Ingrijirea parului foarte cret – The Tightly Curly Method

Ingrijirea parului foarte cret

Parul foarte cret poate fi o pacoste sau o binecuvantare. Foarte multe femei cu parul cret sunt convinse ca parul lor e prea fragil si prea rebel pentru a-l putea creste si pentru a se putea bucura de frumusetea lui. De aceea prefera sa il tunda scurt sau sa il distruga incercand sa il intinda.

Daca ai parul foarte cret si The Curly Girl Method nu functioneaza pentru tine, iti arat o alta metoda pentru a-l ingriji. Ii apartine lui Teri LaFlesh si e descrisa in cartea “Curly Like Me”.

Curly Lie Me Coperta
La fel ca multe dintre noi, ea si-a urat parul pana cand a descoperit cum poate sa il ingrijeasca pentru a-l pune in valoare. Aceasta metoda are sapte pasi de baza:

1. Spalare

Fii blanda cu parul tau in acesta etapa. Parul foarte cret se incurca usor, asa ca, nu il incurca mai tare in timpul spalarii. Spala doar scalpul si doar dupa ce te asiguri ca parul este bine imbibat de apa. Nu il strange in varful capului pentru ca asta nu va face decat sa il incalceasca si mai tare. Samponeaza o singura data si limiteaza-te la scalp. Clateste foarte bine parul.

Dupa ce ai clatit samponul din par, foloseste un balsam ieftin pentru a spala scalpul si pentru a te asigura ca toate reziduurile sunt eliminate. Aplica o cantitate mare de balsam pe scalp si pe toata lungimea parului si foloseste-ti degetele pentru a-l distribui de la radacina spre varfuri. Clateste parul din nou.

2. Hidratare

Alege balsamul tau preferat. Imparte parul in doua sectiuni. Toarna o cantitate mare de balsam in palma si aplica-l pe una dintre sectiuni. Concentreaza-te doar pe lungimea parului si evita scalpul. Asigura-te ca fiecare fir de par este acoperit de balsam. Procedeaza la fel cu cea de-a doua sectiune. Nu clati.

3. Pieptanare

Pentru parul foarte cret cel mai bun instrument pentru descurcare este o perie tip Denman. Pentru ca acest tip de perii nu se prea gasesc la noi, o alternativa perfecta este Tangle Teezer. Descurca parul foarte cret fara sa il agate sau sa il rupa. In plus, ajuta la formarea buclelor. Incepe sa piepteni parul suvita cu suvita, de la varfuri spre scalp. Nu te speria daca vei vedea ca se formeaza spuma. E normal. Piaptana cu grija tot parul.

Etapele ingrijirii parului foarte cret

4. Definirea buclelor

Trecerea degetelor prin par. Functioneaza cel mai bine pentru parul ondulat sau un par cu bucle mai lejere. Trece degetele prin par, de sus in jos pentru a separa buclele si a le defini.

Netezirea fiecarei suvite. Dupa pieptanare vei observa ca parul are tendinta de a se separa in bucle. Ia fiecare suvita, prinde-o intre degetul mare si aratator si netezeste-o usor de sus in jos. Astfel, vei avea bucle foarte bine nefinite si fara fire electrizate.

Formarea buclelor cu ajutorul degetelor.
Daca ai parul mai scurt, separa fiecare suvita si invarte-o pe degetul aratator. Vei avea bucle bine definite si haioase.

5. Uscare

Lasa parul sa se usuce natural fara sa il mai atingi.

6. Protejare

Ca sa nu se incalceasca in timpul noptii si ca sa nu se strice buclele, impleteste lejer parul sau fa-ti un coc.

7. Improspatare

Pana la urmatoarea spalare, parul e usor de intretinut. Trebuie doar sa il desfaci si sa il netezesti cu putin balsam diluat cu apa fara sa treci degetele prin el.

Teri a reusit sa gaseasca varianta ideala pentru a avea un par foarte frumos. Incearca aceasta metoda daca tipul tau de par este asemanator cu al ei.

Pe site-ul ei vei gasi si recomandari pentru produse insa, din pacate, majoritatea nu se gasesc la noi. Va trebui sa iti gasesti tu produsele care functioneaza cel mai bine pentru tipul tau de par.

Afla mai multe detalii pe TightlyCurly.com.

Citeste mai mult:

Explorează mai departe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *