Drumul meu de la fumătoare înrăită la nefumătoare

De la fumatoare inraita la nefumatoare

Mereu i-am invidiat pe prietenii care au putut să se lase subit de fumat. Uneori mi-aș fi dorit să pot și eu. Alteori nu. Țigările au făcut parte din viața mea de la 18 ani. Mi-au fost alături la bine și la greu. Mereu, ca o prietenă pe care mă pot baza la orice oră din zi și din noapte.

Stresată? Aprindeam o țigară. Bucuroasă? Aprindeam o țigară. Tristă? Ai ghicit, aprindeam o țigară. Nu știam să trăiesc fără ele. Țigările m-au însoțit zi de zi în viața mea de adult. Niciodată n-a contat cât de rău îmi fac sau câți bani cheltui pentru a fuma. Pur și simplu nu știam cum e să trăiesc fără tigări. Uneori, în momente dificile, preferam să nu mănânc decât să nu îmi cumpăr țigări.

Drumul meu de la fumătoare la nefumătoare a fost lung și anevoios. Aș putea să îți spun acum cât de ușor mi-a fost și să mă prefac că nu înțeleg de ce tu nu poți, dar asta ar însemna să mint. Nu a fost nici ușor și nici rapid, a avut suișuri și coborâșuri, momente de incertitudine și frustrare, dificultăți și pași înapoi. Mi-au trebuit mai bine de doi ani să îl parcurg și am trecut prin multe etape.

Ideea

Marile schimbări pleacă întotdeauna de la o idee. O idee care încolțește în creier și care, dacă nu e cultivată, dispare la fel de repede precum a apărut. La mine becul s-a aprins într-o zi oarecare când mi-am dat seama că până la prânz fumasem deja un pachet de țigări.

Credeam și spuneam despre mine că fumez maxim un pachet de țigări pe zi. Era un motiv de mândrie că pot face asta. Atunci am realizat că până seara voi mai fuma cel puțin încă o jumătate de pachet.

Depașisem faza de un pachet pe zi și creierul meu a pornit un sistem de altertare pe care nu știam că îl am.

Decizia

Am tras adânc aer în piept (cât puteam eu de adânc fără să mă apuce un acces de tuse) și am decis că trebuie să schimb ceva. Simțeam cum în interiorul meu se acumulează o forță care nu știam că există: hotărârea de a reuși, mai puternică decât teama de eșec.

Dintr-o dată țigara nu mai era prietena care mi-a fost alături toata viața, ci o piatră de moară care mă împiedica să trăiesc viața pe care o doream. Schimbarea de atitudine a fost instantanee și nici acum nu am o explicație logică pentru ce s-a întâmplat.

E foarte important să înțelegi că decizia de a se lăsa de fumat îi aparține în exclusivitate fumătorului. Nimeni din exterior nu o poate face în locul lui.

Dacă citești acest articol în speranța că vei determina pe altcineva în afară de tine să se lase de fumat, află că e imposibil. Ce poți face pentru un fumător din viața ta? Îl poți iubi și îl poți susține, îi poți fi alături indiferent de situație, gata să îl ajuti când o va cere.

Dacă îl cerți, îl judeci și îl condamni, nu vei reuși decât să îl îndepărtezi de tine. Crede-mă că un fumător se judecă și se condamnă pe sine mai aspru decât o poate face altcineva. Oricum va fuma în continuare.

Documentarea

Știam că trebuie să schimb ceva. Nu știam nici ce și nici cum. Ideea de la mă lăsa subit de fumat mă umplea de groază. Era exclus să reușesc prin această metodă. Am căutat alte soluții online.

Am citit ceva despre o carte cu ajutorul căreia foarte mulți oameni au scăpat de viciu. M-a pufnit râsul. Cine naiba se lasă de fumat citind o carte? Daca ar fi așa de simplu ar face-o toata lumea. Nici măcar nu am intrat pe pagina web către care mă direcționa link-ul.

Am trecut mai departe. Am găsit o grămada de articole cu titluri asemănătoare: “Cum să te lași de fumat”, “5 trucuri ca să te lași de fumat”, “Alimente care te ajută să te lași de fumat”, etc. Acum sunt convinsă că majoritatea articolelor erau scrise de oameni care ori n-au fumat niciodată, ori fumau în continuare și habar n-aveau despre ce vorbesc.

Iată câteva dintre sfaturile pe care le-am urmat și cum am eșuat lamentabil în a mă lăsa de fumat:

  • “Fă mișcare!” Făceam yoga zilnic (de pe Youtube). După fiecare ședință epuizantă, mă relaxam și apoi aprindeam o țigară.
  • “Mănâncă fructe.” Am început să înlocuiesc masa de prânz cu fructe. După, îmi aprindeam o țigară.
  • “Când îți e poftă de o țigară, amână momentul.” După ce mă abțineam cu o oră mai mult, aprindeam două țigări una după alta.
  • “Ronțăie ceva.” Ronțăitul mi-a adus câteva kilograme în plus fără sa aiba vreun efect asupra dorinței de a fuma.

Trecuseră deja câteva luni și nu reușeam să scap de viciu, oricât de mult îmi doream acest lucru. Fumam mai puțin, dar eram tot fumătoare și trăiam de la o țigară la alta. Fumatul și lăsatul de fumat îmi acaparau aproape tot timpul și toată energia într-o zi.

O nouă speranță: țigara electronică

Întâmplarea a făcut ca în timpul unei conversații cu o prietenă să menționeze că a reușit să se lase de fumat folosind țigara electronică. De atât am avut nevoie pentru ca să mă agăț de această soluție. Nici măcar n-a contat că îmi spunea că după o lună s-a reapucat de fumat. Aveam o dovadă palpabilă că se poate. Mi-a fost de ajuns.

A doua zi mi-am cumpărat tigara electronică. În prima zi de utilizare am redus numărul țigărilor normale la jumătate, în ziua următoare din nou la jumătate, ș.a.m.d. Într-o săptămână foloseam doar tigara electronică, iar după două, am redus concentrația de nicotină din lichid la 0 (zero). Nu mai fumam, ci vapam.

După două săptămâni am avut o revelație: respiram ca un om normal. Puteam inspira lung fără să mă apuce tusea. Am înțeles, în sfârșit, la ce se refereau instructorii de yoga când îmi cereau să inspir lung. Până în acel moment o inspirație care dura 4 secunde era o glumă proastă.

Țigările electronice și consumabilele necesitau un efort financiar, dar erau bani investiți în sănătatea mea. Credeam că sunt pe drumul cel bun când am intrat în următoarea etapă.

Țigările contraatacă: fumatul la evenimente

Acasă lucrurile erau simple: foloseam zilnic țigara electronică. Nu eram nevoită să fac față multor tentații. Chiar dacă este fumător, soțul meu m-a susținut pe tot parcursul drumului. Se străduia să nu fumeze deloc acasă, chiar dacă ar fi făcut-o pe balcon.

Nu obișnuiam să ieșim prin baruri și cluburi, dar a venit un moment în care a trebuit să particip la diverse evenimente: nunți, botezuri, ieșiri la cabană, aniversari, etc. Inițial mi-a fost ușor să rămân la țigara electronică, dar apoi am cedat și am fumat din nou. Era mai simplu. Nu aveam niciun mecanism intern care să mă protejeze.

Fumam doar la ieșiri cu prietenii. Acasă deloc. Nu aveam nicio explicație pentru acest comportament. Al doilea șoc a venit când la o ieșire de 3 zile la o cabana am plecat vineri cu 3 pachete de țigări la mine și până duminică am rămas fără niciuna.

Alunecasem pe o pantă diferită de prima, dar la fel de periculoasă. Mi-am pus voința la lucru și am trecut în următoarea etapă.

Întoarcerea voinței: doar o țigară pe zi

Am încercat să evit ieșirile cu prietenii crezând câ astfel voi reuși să mă las de fumat definitiv. O perioadă a funcționat. După câteva luni, din senin, am decis că voi fuma doar o țigară pe zi, seara după cină, împreunaă cu soțul meu.

Cât rău poate face o singură țigară? Răspunsul: mult rău. Situația a degenerat rapid. După câteva săptămâni, când se apropia ora venirii soțului de la serviciu, mă apuca o frenezie greu de descris. Trist este că nu eram agitată pentru că îmi era dor de el, ci pentru că aducea țigara. Venea tutungeria acasă.

Al treilea șoc major l-am avut când, într-o zi, m-am enervat cumplit pentru că a întârziat câteva ore. O enervare stupidă, frustrantă, dar viscerală. Lui nu i-am spus nimic, dar am conștientizat că acea țigară unică îmi controla viața, emoțiile, reacțiile.

Am devenit în sfârșit nefumătoare

Mi-am amintit de cartea pe care am ignorat-o la începutul căutărilor mele. Da, e vorba de cartea lui Allen Carr, În sfârșit nefumător. Nu aveam nimic de pierdut dacă o citeam.

Pe parcursul lecturii piesele de puzzle au început să se așeze formând o imagine completă și concretă. După atâta timp am înțeles mecanismul dependenței, faptul că nu pierd nimic dacă mă las de fumat și că nu renunț la nimic, ci câstig enorm.

Pasajul care a rezonat cu mine și a produs ultimul declic de care aveam nevoie e cel de mai jos:

«Doar o țigară» este un mit pe care trebuie să ți-l scoți definitiv din minte.

Cu doar o tigară am început atunci, demult, să fumăm. E de ajuns doar o țigară, într-o situație dificilă sau la o ocazie specială, ca să ne dea peste cap tentativa de a ne lăsa de fumat. […]

Deseori ideea acelei singure țigări este cea care impiedică un fumător să se lase de fumat. Acea unica tigară de dimineață sau de după-masă.

Sa îți intre bine în minte că nu există asemenea lucru ca și o unică țigară. Este o reacție în lanț care va ține toată viața dacă nu îl vei rupe tu. Este un mit despre o unică țigară, specială, care îi ține pe fumători în jurul țigării atunci când se lasă de fumat. Să îți intre în obicei să nu vezi niciodată o unică țigară sau un unic pachet de țigări – este o fantezie.

Allen Carr, În sfârșit nefumător

Am terminat cartea, am fumat ultima țigară, am zâmbit și am devenit nefumătoare.

Au trecut ani de atunci. Nicio poftă nu mă bântuie, nu am nicio problemă să stau printre fumători și fumatul nu mai reprezintă o tentație. Nu m-am îngrășat (așa cum se sperie unele femei) și mă simt mai bine ca oricând. Nu am înlocuit un viciu cu altul.

Mă simt bine ore întregi în locuri în care nu se fumează. Mă bucur de toate experiențele frumoase fără să fiu stresată că trebuie să îmi aprind o țigară. Mă pot plimba ore întregi prin muzee, fără să caut fumoarul. Iubesc libertatea pe care am câștigat-o. Nu regret nimic. Asta e diferența dintre a renunța la fumat și a deveni nefumător.

P.S. Majoritatea prietenilor care s-au lăsat subit de fumat bazându-se exclusiv pe voință acum fumează din nou.

Citește mai mult:

S-ar putea să îți placă și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *