Decolorează-ți părul folosind ingrediente naturale

decolorarea naturală a părului

Dacă vrei să îți deschizi culoarea părului cu câteva nuanțe sau dacă vrei să îi adaugi reflexe strălucitoare, apelează la decolorarea naturală a părului.

Pe lângă faptul că îți protejezi părul, rezultatul e subtil și nu se obține dintr-o singură aplicare. În acest fel, ești protejată de dezastrele care se întâmplă uneori când apelezi la decolorarea chimică.

Bineînțeles că nu există soluții naturale pentru a transforma un păr închis la culoare în blond platinat, însă eu nu mi-am dorit niciodată asta, așa că, pentru mine, varianta naturală e cea mai bună.

În plus, dacă ai de ales un parfum pentru părul tau ce ai alege între amoniac și miere cu scorțișoară?

 Ingrediente pentru decolorarea naturală a părului:

  • 1 lingură miere
  • 2 linguri scorțișoară măcinată
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 6 linguri apă (preferabil apă distilată)

Dizolvă mierea în apă, adaugă restul ingredientelor până se formează o pastă pe care o aplici pe părul umed. Acoperă capul cu o cască de duș și așteaptă câteva ore.

În primele minute s-ar putea să simți o ușoară iritație sau mâncărime la nivelul scalpului. E doar scorțișoara. Nu te îngrijora pentru că trece repede. În cazul în care ai făcut un test înainte și nu ți-a afectat pielea, nu ar trebui să ai nici o problemă.

Dacă nu trece, clătește părul și caută altă soluție pentru decolorare. După scurgerea timpului, spală părul așa cum o faci de obicei.

Dacă ai părul lung și vrei să decolorezi doar vârfurile, împarte-l în două cozi și aplică masca din belșug pe toată lungimea lor. Bagă apoi fiecare coadă în câte o pungă de plastic și leagă-le bine pornind de jos în sus. Așa poți sta mai multe ore cu masca și nu trebuie să îți faci griji pentru faptul că e prea lichidă și curge.

Folosește această rețetă în fiecare săptămână până când ești mulțumită de nuanța părului tău.

Ingrediente decolorarea naturală a părului

De ce funcționează?

Mierea, uleiul de măsline și scorțișoara conțin peroxid de hidrogen în formă naturală. Pentru miere e necesară diluarea acesteia în apă în proporție de 1 la 6 pentru a elibera peroxid de hidrogen. Poți înlocui scorțișoara cu cardamom, dacă preferi. Cardamomul conține și el peroxid de hidrogen.

Precauții:

  • Scorțișoara poate irita pielea așa că, fă un test înainte.
  • Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei.
  • Unele tipuri de miere lasă reziduuri care necesită folosirea șamponului pentru a le îndepărta.
  • Dacă vrei să adaugi alte ingrediente la rețeta de bază, asigură-te că nu conțin vitamina C. Aceasta reacționează cu peroxidul de hidrogen și îl neutralizează.
  • Amestecul e destul de lichid. Ai grijă să nu curgă.

Concluzii:

Încearcă această metodă alternativă pentru decolorarea părului. Nu are rezultate spectaculoase după prima aplicare și nici nu este foarte comod de utilizat, dar este o variantă sănătoasă pentru părul tău. 

Dacă vrei să vezi ce am obținut eu după aplicarea măștii citește: Decolorarea naturală a părului: înainte și după

Nu îți distrugi nici părul și nici bugetul, iar mirosul de miere și scorțișoară se potrivește perfect cu atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Citește mai mult:

Explorează mai departe: