Blat de pizza zero-carb ✽ Doar patru ingrediente

blat de pizza keto sau low-carb fără carbohidrați

Dietele low-carb, printre care se numără și cea ketogenică, sunt restrictive doar dacă vrei tu să fie. Azi îți arăt că poți mânca pizza fără să îți faci griji pentru carbohidrații din blat și fără să te îndopi cu fibre.

Rețeta de blat de pizza are ca bază pieptul de pui și aduce un aport substanțial de proteine, vitamine și minerale în dieta ta. Blatul se transformă din suport pentru topping-uri în aliment cu valoare nutrițională mare. 

Inițial am fost reticentă la ideea de a folosi piept de pui pentru că nu se numără printre alimentele mele preferate. E cam sec și fără gust. Tocmai asta îl face ideal pentru blatul de pizza.

Mă bucur că am încercat. M-a surprins atât de plăcut, încât m-am simțit obligată să împărtășesc rețeta cu tine. Sper să îți placă la fel de mult.

Ai mai jos versiunea video:

Ingrediente:
  • 700 g piept de pui fără piele
  • 150 g parmezan sau grana padano
  • 1 ou
  • 1 linguriță de sare
  • 1 lingurită pudră sau granule de usturoi (opțional)
  • 1 linguriță pudră de ceapă (opțional)
  • 1/2 linguriță piper (opțional)

Ingredientele sunt pentru o pizza cu diametrul de 33 cm:

Preîncălzești cuptorul la 200°C. Toci pieptul de pui mărunt, razi parmezanul, adaugi toate ingredientele într-un bol și le frămânți până când obții un „aluat” omogen.

Tapetezi o tavă încăpătoare cu hârtie de copt unsă cu puțin ulei de măsline. Întinzi compoziția într-un strat uniform și subțire, apoi bagi tava în cuptor și o lași până când blatul începe să se rumenească (20-25 de minute).

O scoți din cuptor și mărești temperatura la 250°C. Adaugi topping-urile low-carb preferate și o mai coci 5-10 minute.

Rezultatul? Un blat dens, sățios, fără tărâțe și fără carbohidrați. O sursă de proteine de calitate, vitamine și minerale în forma naturală, biodisponibilă, perfect compatibilă cu corpul uman. Iată câteva informații nutriționale despre rețetă:

blat de pizza zero carb informații nutriționale calorii și carbohidrați
blat de pizza zero carb grăsimi
blat de pizza zero carb proteine
blat de pizza zero carb minerale
blat de pizza zero carb vitamine

Aceste date sunt pentru întreaga cantitate și, ca toate informațiile nutriționale, sunt orientative.

Observații:

  • Pentru economie de timp, poți cumpăra carne de pui gata tocată și parmezan răzuit. Procedând așa, pregătirea durează 5 minute.
  • Verifică întotdeauna etichetele brânzeturilor. Alege-le doar pe cele care indică 0 sau < 1 g  de carbohidrați pe 100 g.
  • Mie îmi place să folosesc piatra de granit și lopata pentru pizza. Dacă le ai din vremurile când făceai pizza cu aluat din făină de grâu, folosește-le și la această rețetă, dar nu uita de hârtia de copt.
  • Să nu crezi că am mâncat singură o cantitate atât de mare. Mi-ar fi fost imposibil. E atât de sățioasă, încât 2-3 felii îmi sunt suficiente.
  • Este o rețetă potrivită și pentru dieta carnivoră. Condimentele sunt opționale.
  • Nu te limita la a folosi acest blat doar pentru pizza. Îl poți unge cu smântână grasă, îl presari cu un amestec de brânzeturi tari răzuite și îl dai la cuptor până se rumenește topping-ul. Îl poți tăia și folosi în loc de foi de lasagna sau poate înlocui pâinea sau pastele în rețetele cu sos. Folosește-ți imaginația.

Nu-mi rămâne decât să îți urez „Spor la treabă!” și „Poftă bună!”.

Citește mai mult:

Explorează mai departe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *