Decolorarea naturală a părului – Șuvițe sărutate de soare

Profită de zilele însorite ale verii pentru decolorarea naturală a părului ca să obții acel „beach look” care se potrivește atât de bine cu anotimpul.

Dacă viață îți dă lămâi … decolorează-ți părul!

Zeama de lămâie este cunoscută de foarte mult timp ca o soluție naturală pentru decolorarea părului, iar metoda este simplă. Ai nevoie doar de lămâie, apă, ulei de măsline, ulei esențial de lămâie (opțional) și, bineînțeles, de mult soare și răbdare!

Decolorarea naturală a părului la soare

decolorarea naturală a părului ingrediente

Ai nevoie de:

  • sucul de la o lămâie
  • 50 ml de apă (distilată, dacă este posibil)
  • o jumătate de linguriță de ulei de măsline presat la rece
  • câteva picături de ulei esențial de lămâie (opțional)
  • o sticlă cu pulverizator

Amestecă foarte bine toate ingredientele și pulverizează soluția obținută pe toată lungimea părului sau doar în zonele pe care le vrei „sărutate de soare”.

După aceea nu mai ai altceva de făcut decât să te relaxezi la soare și să lași amestecul să acționeze timp de 1-2 ore.

După scurgerea timpului, spală-ți părul având grijă să îl hidratezi foarte bine. Repetă tratamentul de câte ori crezi că e nevoie pentru a obține nuanța pe care ți-o dorești!

Nu te aștepta la rezultate spectaculoase și schimbări radicale, ci la o decolorare subtilă, naturală.

Precauții

  • Zeama de lămâie poate crea fotosensibilitate, așa că ai grijă ca amestecul să nu îți atingă pielea, nici măcar scalpul, pentru a evita arsurile.
  • Fă întotdeauna un test pe o șuviță ascunsă înainte de a aplica metodă pe suprafețe mai mari, dacă știi că ești mai sensibilă sau dacă ai părul vopsit chimic.
  • Zeama de lămâie usucă părul și de aceea e important ca după aplicarea metodei de decolorare să îl tratezi cu măști hidratante.
  • Nu folosi această metodă de decolorare mai multe zile consecutiv. Fă pauză câteva zile pentru a permite părului să se rehidrateze.
  • Tot pentru a evita uscarea excesivă aplică amestecul pe părul nespălat. Sebumul protejează firul de păr.
  • Nu uita să folosești o cremă cu factor de protecție solară pe perioada expunerii la soare.

Citește mai mult:

Explorează mai departe:

Un comentariu

  1. For women spune:

    Chiar merge, dar trebuie sa faci destul de des asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *